Monday, October 7, 2013

Pregătirea Mediului Bootabil

Așadar v-ați hotărât ce versiune de Kubuntu doriți să instalați și aveți imaginea ISO deja descărcată în calculator. Ar trebui să arate cam așa (mai multe exemple de imagini ISO):


După cum observați mai sus, fișierele ISO au terminația .iso la finalul denumirii acestora. Un alt lucru pe care trebuie să îl rețineți este că în linux se folosește denumirea de amd64 pentru sistemele pe 64bit și denumirea de i386 pentru sistemele pe 32bit. Motivul pentru care evidențiez acest lucru este de a nu confunda arhitectura sistemului cu tipul de procesor pe care îl aveți. Cu alte cuvinte, se poate instala un sistem amd64 (64bit) pe un calculator cu procesor de la intel fără nici o problemă, dacă acesta suportă un astfel de sistem de operare. Dacă nu sunteți sigur, așa cum am mai spus, instalați sistemul pe 32bit (i386).

Următorul pas este acela de a transfera sistemul de operare de pe imaginea ISO pe un mediu bootabil real, cum ar fi un DVD sau un stick USB. Vom lua fiecare caz în parte:


1) Transferul pe DVD

Pentru utilizatorii de Windows (XP, Vista, 7, 8), trebuie să descărcați un program care să facă acest lucru pentru dumneavoastră. Un astfel de program este FreeISOBurner. Este gratuit și foarte ușor de folosit (nu necesită instalare, rulează imediat după descărcare).
Voi lua cazul cel mai complicat în care se poate găsi un utilizator și voi explica procesul transferului pe DVD al sistemului.


După cum observați, pe desktop se află atât programul FreeISOBurner cât și imaginea ISO a lui Kubuntu 12.04.3-i386. Nu putem deshide imaginea ISO cu niciun program, întrucât sistemul nu recunoaște formatul acesteia, motiv pentru care are acea iconiță (ultima de jos). Vom începe prin a deschide programul FreeISOBurner.


În partea de sus alegem imaginea ISO. În cazul meu se află pe desktop. Apăsăm pe butonul Open.


Selectăm imaginea ISO și apăsăm din nou pe butonul Open. În spațiul anterior gol apare acum locația imaginii ISO.


Pasul următor este cel al selectării dispozitivului de scriere (cel în care ați pus DVD-ul pentru a scrie sistemul de operare). În cazul de mai sus este D: VBOX CD-ROM, dar pentru dumneavoastră ar trebui să apară ceva de genul DVD/CD - RW. Nu mai rămâne decât să apăsați pe butonul Burn. Programul va scrie imaginea ISO pe DVD. După finalizarea procesului de scriere puteți închide programul.


ATENȚIE!!! Nu încercați să copiați direct imaginea ISO pe un DVD! Prin procedeul explicat mai sus obțineți un DVD bootabil, adică puteți să instalați sistemul de operare de pe el. Doar mutând imaginea ISO pe un DVD obțineti un DVD cu o imagine ISO pe el, total inutil procesului de instalare.

2) Transferul pe stick USB

Este în mare parte identic cu cel al folosirii unui DVD, însă are avantajul de a fi (mult) mai rapid. Aveți nevoie de un stick de 2GB (minim) care să fie gol și de programul UNetbootin. Și acesta este un program gratuit și care nu necesită instalare (rulează imediat după descărcare). 
Așadar salvați programul în calculator și deschideți-l. În partea de jos bifați Imagine de disc și apăsați pe butonul ... din dreapta pentru a selecta imaginea ISO din calculatorul dumneavoastră (în cazul meu este tot pe desktop).




În dreptul căsuței Unitate selectați unitatea USB (se selectează automat dacă introduceți stick-ul înainte să deschideți programul) și apăsați pe butonul OK. Programul va muta apoi conținutul imaginii ISO pe stick și îl va face bootabil.


Odată creat mediul bootabil (DVD sau stick USB) nu trebuie decât sa restartați calculatorul si să bootați de pe acel mediu, dar despre asta voi vorbi pe larg în partea următoare.


No comments:

Post a Comment