Aplicații Utile în Kubuntu

În acest articol voi trata aspectul aplicațiilor cel mai des folosite. Sunt aplicații native Kubuntu/KDE motiv pentru care vor arăta și se vor comporta cel mai bine în mediul de lucru KDE, integrându-se perfect cu acesta (multe dintre ele sunt dezvoltate chiar de către dezvoltatorii KDE și întreținute de aceștia).

Dolphin

Dolphin este managerul de fișiere implicit în Kubuntu. Rapid, elegant, customizabil și cu o serie de funcționalități unice, cu siguranță va face față cu succes cerințelor oricărui utilizator obișnuit. 

System Settings

Mediul de lucru KDE are un sistem foarte bine pus la punct de centralizare a setărilor de sistem. Organizat pe categorii, panoul de control (system settings) se poate adresa aproape fiecărui aspect al mediului de lucru, excepție făcând doar setările specifice fiecărei aplicații în parte. 

Pentru o navigare mai ușoară există posibilitatea de a vizualiza aspectele pe care le tratează fiecare element în parte prin ținerea cursorului deasupra elementului ales (efectul de hover), sau funcția de căutare rapidă care va evidenția elementele care returnează raspunsuri la criteriul căutat (efectul de highlight).

Nu voi intra în detalii deoarece, practic, de aici se fac marea majoritate a setărilor de sistem și ar trebui să vorbesc despre întreg mediul de lucru KDE pentru a acoperi toate aspectele. Ce este de reținut este că panoul de control elimină de cele mai multe ori nevoia de a edita manual fișiere text care țin de sistem, înlocuind acel procedeu greoi cu o interfață intuitivă pentru utilizatori.

Konsole 

Terminalul este în lumea GNU/Linux un ”must-have”, ceva fără de care lucrurile nu ar mai avea acea aromă de unicitate, de sistem avansat. Deși este ocolit de noii utilizatori confunzând-ul cu ”unealta hacker-ilor”, terminalul nu face decât să ușureze munca utilizatorului de cele mai multe ori. Vrei să instalezi rapid un program, sau să adaugi un ppa, sau să afli rapid o informație despre sistemul tău? Terminalul este cea mai scurtă cale către atingerea unui astfel de scop. Nu există și probabil nu va exista utilizator de GNU/Linux care să nu folosească terminalul și care să nu ajungă să îl îndrăgească într-un final.

Konsole este aplicația de tip terminal implicită în Kubuntu. Este maleabil și ușor de customizat. Când cineva vă da un ajutor prin care trebuie să folosiți terminalul, gandiți-vă că este o favoare si nu sunt ”aere de superioritate”.

Amarok

Este player-ul muzical implicit în Kubuntu și marea majoritate a distribuțiilor GNU/Linux bazate pe KDE, deoarece este un music player complet. Dacă veniți din lumea Windows-ului, îl puteți compara cu un Winamp cu steroizi. Nu dați înapoi cand vine vorba să încercați toate opțiunile puse la dispoziție, pentru că în felul acesta vi-l puteți seta după bunul plac.

System Monitor

Pentru a vedea lista proceselor care rulează la un moment dat, a le sorta în funcție de consumul de CPU / RAM, a le închide forțat sau reporni, sau pentru a vizualiza grafic consumul de resurse, system monitor este programul care trebuie folosit. Și dacă nu vă plac culorile implicite și doriți să le modificați sau doriți să schimbați scala afișajului grafic, puteți să faceți și asta. În KDE, programele sunt la dispoziția utilizatorului, nu invers.

Muon Discover și Muon Update Manager

În Ubuntu, baza lui Kubuntu, există Ubuntu Software Center, o aplicație prin care se pot instala foarte ușor aplicații diverse. În Kubuntu există Muon Discover, un centru de aplicații făcut special pentru KDE, pentru a se integra în mediul de lucru.

Pentru a ține sistemul actualizat se va folosi Muon Update Manager, o aplicație cu interfață grafică care permite vizualizarea pachetelor ce trebuiesc actualizate și oferă informații vizuale asupra stării de actualizare a sistemului.

KDE IM Contacts

Doar pentru că folosești un sistem de operare GNU/Linux și prietenii tăi nu, nu înseamnă că trebuie să fii izolat de aceștia. Aplicația de mesagerie instantă vă permite să fiți conectat la mai multe rețele sociale în același timp folosind aceeași interfață pentru toate. Economisiți spațiu pe ecran evitând aglomerarea și economisiți timp cautând toți prietenii în același loc. 

Kate

Mai mult decât un simplu editor de text, Kate (KDE Advanced Text Edior) poate deschide și edita o gamă foarte largă de fișiere (peste 200 conform specificațiilor) și ușurează lucrul cu acestea prin scoaterea în evidență a sintaxelor specifice fiecărui tip de fișier în parte.

Kinfocenter

Aici găsiți informațiile legate de componentele calculatorului și sistemul de operare. La partea de componente se aseamănă cu Aida (cei care au folosit Windows probabil recunosc numele), dar această aplicație merge mai în amănunt dând detalii despre întreg ansamblul Hardware + Software.

Alte aplicații care trebuiesc menționate sunt: 

• K3b (pentru scrierea de CD/DVD, verificarea și scrierea imaginilor ISO);
• suita LibreOffice (pentru crearea/editarea de documente în/din diverse formate);
• Kolourpaint (pentru editări rapide de imagini; echivalentul MsPaint);
• Okular (pentru vizualizarea documentelor în format PDF);
• Kpatience (o suită de jocuri de cărți precum solitaire, spider, etc.);
• Kamoso (pentru a face fotografii și înregistra folosind camera web);
• Ktorent (pentru lucrul cu torente);
• Dragon Player (pentru deschiderea fișierelor video; eu unul prefer VLC pe care îl instalez din centrul de aplicații Muon);
• KDE Partition Editor (pentru configurarea partițiilor, formatarea acestora sau a dispozitivelor externe, etc.);
• Ark (pentru arhivare/dezarhivare).

Bonus!

În KDE mai multe aplicații pot rula într-o singură fereastră, sub formă de tab-uri. Exemplu: Dolphin+Amarok+Konsole:

Prezentarea Mediului De Lucru

Mediul de lucru KDE este format din 3 componente de bază: două primare (desktop-ul și panel-ul) și una secundară (widget-urile). Desktop-ul și panel-ul sunt componente primare deoarece pot îngloba alte componente în structura lor, iar widget-urile sunt secundare deoarece nu pot decât să îndeplinească funcția pentru care au fost create fiecare în parte.

În imaginea de mai sus se disting cele 3 elemente:

1. Desktop-ul este cel care înglobează toate elementele de pe ecran plasându-se în "spatele" acestora. Este reprezentat de imaginea de fundal și de funcționalitățile specifice (voi vorbi despre asta în detaliu mai târziu);
2. Panel-ul se află (în acest caz) în partea stângă. Este redat sub forma unei benzi distincte de restul elementelor de pe desktop;
3. Widget-urile sunt cele care fac mediul KDE unic. În imaginea de mai sus sunt exemplificate printr-un ceas analogic pe desktop și totalitatea elementelor incluse în panel (ceas digital, system tray, task manager, etc.).

Deși lucrurile par simple la început, nu trebuie a se confunda (sau asocia) simplitatea în utilizare cu banalitatea. Mediul de lucru KDE este fără doar și poate cel mai maleabil mediu de lucru, reușind să se adapteze nevoilor fiecăruia tocmai prin ușurința modificării și aranjării elementelor ce se doresc afișate, putându-se adauga funcționalitate sau, din contră, simplifica lucrurile, până la nivelul dorit.

Desktop-ul

Așa cum spuneam mai sus, desktop-ul este partea de fundal de pe ecran. Ceea ce deosebește KDE-ul de celelalte medii de lucru este faptul că dezvoltatorii KDE au înțeles că nu toți utilizatorii sunt la fel și același lucru este valabil și când vine vorba de dispozitivele pe care aceștia le folosesc. Un desktop clasic, deși va mulțumi fără probleme pe marea majoritate a utilizatorilor, nu este întotdeauna suficient. S-a creat astfel o varietate de stiluri de spații de lucru:

• Stilul plasma desktop este stilul implicit în cazul majorității distribuțiilor linux ce au ca mediu de lucru KDE. Acesta reprezintă cel mai bine filozofia KDE de eficiență în simplitate, punând la dispoziție cele mai uzuale funcționalități ale mediului de lucru într-un aspect clasic.

• Stilul folder este stilul cel mai apropiat de stilul prezentat de Microsoft în versiunile Xp, Vista și Win7, în ideea că poate să facă tot ce fac cele 3 menționate anterior plus o serie de extrafuncțiobalități. Reprezintă cel mai bine ideea de desktop clasic.

• Stilul search and launch este cel mai potrivit celor care rulează acest mediu de lucru de pe dispozitive cu ecrane mai mici, axându-se pe căutarea rapidă a aplicațiilor, direct de pe desktop, selectarea a câtorva aplicații favorite, mereu la îndemână și rularea acestora pe întreg ecranul. Se poate folosi însoțit de un panel, dar acest lucru nu este necesar, în special dacă se fac și alte setări de sistem precum folosirea activă a colțurilor ecranului ș.a.m.d. (despre asta cu altă ocazie).

• Stilul newspaper se axează pe afișarea în grilă a widget-urilor. Util pentru acele persoane care doresc să profite la maxim de utilitatea widget-urilor. Se folosește cel mai des pe un desktop secundar (se pot seta mai mult de un spațiu de lucru; despre asta mai jos).

Dacă nu sunteți hotărât ce desktop vi se potrivește, nu este nici o problemă. Le puteți încerca pe toate în același timp, pe desktop-uri virtuale diferite, fiecare cu stilul și numele său. Aceste desktop-uri virtuale vor fi stabilite din setările de sistem (system settings), iar fiecare modificare poate fi oricând anulată pentru a se reveni la setăril inițiale.

Panel-ul

Aici veți găsi de cele mai multe ori elemente precum un meniu de start, un manager de aplicații, system tray, un ceas digital. Aceste elemente sunt în realitate widget-uri înglobate în panel și pot fi completate de alte widget-uri, la alegere.

Pot fi adăugate mai multe panel-uri, fiecare cu propriul set de widget-uri , cu propriile dimensiuni și cu poziții diferite pe ecran.

Widget-urile

Sunt elementele cele mai simple ale mediului de lucru. Acestea îndeplinesc câte o funcție anume, prevăzută în descrierea acestora. Se pot plasa direct pe desktop sau în panel în oridinea dorită și configurate să afișeze informația dorită. Poziția lor poate fi ulterior blocată în locul dorit (previne mutarea sau închiderea accidentală a acestora).

Dacă lista inițială de widget-uri nu conține elementul dorit, se pot descărca și altele direct din meniul de adăugare (Get new widgets). Atunci când sunt plasate în panel, widget-urile pot fi accesate/activate cu un click.

Aceasta a fost o prezentare în ansamblu a mediului de lucru KDE. În articolele viitoare voi intra mai în amănunt în ceea ce presupune configurarea în detaliu a elementelor spațiului de lucru.

Instalarea Sistemului De Operare

Înainte de a merge mai departe asigurați-vă că aveți spațiu liber sau o partiție de cel puțin 10GB pe hard-disk, în cazul în care doriți să păstrați și windows-ul.

Odată creat mediul bootabil, nu mai rămâne decât să începem procesul instalării. Primul pas este acela de a seta ca prim dispozitiv de boot mediul creat anterior (DVD sau stick USB). Pentru asta trebuie să intrați în BIOS-ul calculatorului și să setați DVD sau USB HDD (după caz) ca și First Boot Device. Deoarece fiecare calculator se setează diferit, nu vă pot arăta și imagini care să exemplifice ceea ce am descris mai sus. Pentru asta trebuie să consultați manualul calculatorului. Partea bună este că etapele sunt asemănătoare.

O altă modalitate ar fi apăsarea tastei ESCAPE (sau F12 sau F11, în funcție de calculator) imediat după restart pentru a intra direct în meniul de boot, fără a face modificări în bios. Din acest meniu selectați mediul bootabil folosit (DVD sau USB).

După alegerea mediului bootabil va fi afișat un meniu; dacă folosiți un DVD pentru instalare, meniul va fi afișat după 1 - 2 minute (aproximativ) și va arăta așa:

Dacă folosiți un stick USB va arăta așa:

În primul caz apăsați pe butonul Try Kubuntu, iar în al doilea dați Enter de la tastatură, fiind selectată opțiunea Default. Ambele variante vor încărca sesiunea LIVE al sistemului de operare, ceea ce vă permite să folosiți sistemul fără a-l instala, adică să vă faceți o idee despre cum va arăta odată instalat, să vă familiarizați într-o oarecare măsură.

Înainte de a începe instalarea, trebuie să ne asigurăm că avem spațiu suficient pe hard-disk pentru sistem, iar dacă nu este vom redimensiona/repartiționa ceea ce avem. Pentru asta folosim un utilitar care vine deja instalat cu sistemul și pe care îl putem folosi și în sesiunea live deschisă. Numele utilitarului este KDE Partition Manager și se accesează apasând butonul de start (stânga jos) și completând în căsuța de căutare numele programului.

Selectăm unitatea pe care dorim să o configurăm din secțiunea Devices și informațiile despre aceasta vor fi afișate în partea dreaptă. În captura de ecran de mai jos este exemplificat cazul cel mai des întâlnit și anume pe hard-disk există deja una, două, sau mai multe partiții. Aveți astfel două variante de a merge mai departe: (A) fie ștergeți toate partițiile și instalați Kubuntu pe tot hard-disk-ul, (B) fie îi faceți rost de spațiu pentru a-i crea partiții.

În partea de sus avem o bară care conține o serie de butoane la care voi face referire pe durata aranjării spațiului pe hard-disk:

(A) Astfel, dacă v-ați hotărât sa ștergeți toate partițiile, selectați fiecare partiție și apoi apăsați pe butonul Delete până când nu mai rămâne decât spațiu nealocat:

Amenajarea spațiului astfel creat se va face selectând spațiul nealocat și apăsând pe butonul New. Vom crea prima partiție primară, de tip ext4 și cu dimensiunea cuprinsă între 10000MB și 15000MB.

Din spațiul liber rămas vom crea o nouă (New) partiție primară, de tip linuxswap și cu dimensiunea de 2000MB. Aceasta este dimensiunea maximă pe care este recomandat să o acordați zonei de swap (linuxswap). Nu intru în detalii pentru a nu aglomera tutorialul, așa că momentan vor rămâne 2GB alocați acestei zone.

Ultima partiție va ocupa întregul spațiu liber rămas și va fi, ca și prima partiție, primară și de tip ext4. Dimensiunea partiției va fi cea afișată în mod implicit. În final, schema partițiilor ar trebui să arate ca în captura de mai jos, ținând cont că valoarea dimensiunii ultimei partiții va fi diferită de la caz la caz:

(B) Dacă doriți să păstrați si Windows-ul se va folosi utilitarul pentru a crea mai întâi spațiu nealocat și apoi noi partiții. Este un proces foarte simplu, dar care poate dura mai mult sau mai puțin în funcție de calculator. Se selectează partiția ce va fi redimensionată și se apasă butonul Resize/Move. Din fereastra apărută se trage cu mouse-ul de partea dreaptă a partiției până când valoarea arătată la Free Space After este satisfăcătoare, sau se trece acolo direct valoarea dorită.

Se va crea astfel spațiu nealocat după partiția NTFS redimensionată. Acest spațiu nealocat se va partiționa exact la fel ca la punctul (A) și va arata în final cam așa:

Indiferent de calea aleasă ( (A) sau (B) ) la sfârșit se apasă pe Apply (după care se confirmă în fereastra de avertizare nou apărută) și se așteaptă finalizarea instrucțiunilor date programului. De notat că modificările abia în acest moment se vor produce.

Când operațiunile s-au încheiat apăsați pe butonul Ok și închideți programul.

Instalarea propriu-zisă începe pornind installer-ul de pe desktop, iar primul pas este acela al selectării limbii. Deși puteți să selectați aici și limba română, personal sunt de părere că este mai bine să păstrați limba engleză pentru sistem. Motivul este volumul foarte mare de informații pe care îl găsiți în limba engleză și totodată suportul tehnic mult mai bine pus la punct. Pentru cei care doresc însă să instaleze în limba română, voi afișa și meniul corespunzător.

Selectăm limba preferată si apăsăm butonul Continue (Continuă). Ajungem astfel la pasul de pregătire a instalării, premergător setărilor de preferințe.

Programul de instalare (installer-ul) va detecta automat dacă sunt îndeplinite cerințele minime sau recomandate. Astfel, trebuie să existe cel puțin 5,5GB spațiu pe hard-disk (cerință minimă), să fie conectat calculatorul la o sursă de tensiune (recomandat pentru laptopuri) și să fie conectat la internet (recomandat pentru PC și laptopuri). Tot aici puteți bifa ca în timpul instalării sistemului să fie incluse și driverele proprietare și / sau actualizările sistemului. Pentru acestea două este obligatorie o conexiune la internet. Instalarea se poate face și fără să bifați aceste două opțiuni, dacă doriți să actualizați sistemul manual după instalare, de exemplu. Apăsați pe butonul Continue (Continuă) pentru a merge mai departe.

Următoarea etapă este aceea a pregătirii hard-disk-ului pentru instalare. Întotdeauna bifați Manual (Manuală) și apăsați pe butonul Continue (Continuă).

Aveți exemplificat mai sus partiții din cazul (B) de mai devreme. Sunt astfel două partiții de tip ntfs de care nu ne vom atinge, două partiții de tip ext4 și o partiție de tip swap. Cei care au urmat varianta (A) nu trebuie decât să ignore partițiile ntfs. Se va începe prin selectarea primei partiții de tip ext4 și se va apăsa butonul Change.

În fereastra apărută se completează identic cu exemplul de mai sus, mai puțin valoarea din câmpul de sus care poate varia, dar care va fi setată automat și nu trebuie modificată.

Același lucru este valabil și pentru cea de-a doua partiție ext4, dar urmând exemplul de mai jos:

În final starea partițiilor ar trebui să fie următoarea:

Mount Point îi spune installer-ului ce și unde să instaleze. Astfel, ca o analogie, „ / ” (se citește root) este echivalentul partiției C:\ din Windows (aici se instalează sistemul), iar „ /home ” (se citește home) este aproximativ echivalentul unei alte partiții din Windows, dar aici se vor stoca informațiile de utilizator (pe care le vom seta peste cațiva pași). Pentru moment se apasă pe butonul Install Now (Instalează acum) și se trece la pasul următor și anume setarea zonei.

Dacă sunteți conectat la internet se va selecta automat zona României, iar dacă nu, trebuie să selectați manual. Se apasă apoi pe Continue (Continuă).

Următorul pas este acela al selectării modelului tastaturii. Majoritatea au formatul arătat mai sus: English (US). După selectarea modelului se trece mai departe.

Aici se vor scrie informațiile despre utilizator: nume, nume de utilizator (folosind doar caractere mici), parola de utilizator și numele calculatorului. Din motive de conveniență se poate bifa și Autentificare automată (Log in automatically), dar dacă doriți să fiți sigur că doar cei care cunosc parola de utilizator pot folosi calculatorul după repornire, lăsați această opțiune debifată.

După completarea datelor, programul va merge mai departe cu instalarea, afișând pe ecran diferite aspecte ale sistemului de operare. Când procesul de instalare va fi finalizat, pe ecran va fi afișat un mesaj care vă va cere să reporniți calculatorul pentru a folosi sistemul de operare nou instalat. Apăsați pe Restart Now (Repornește acum). 

Sistemul în acest moment a fost instalat cu succes. Întregul proces, de la obținerea imaginii ISO până la finalizarea instalării nu durează (de obicei) mai mult de 20-30 de minute. 

În următoarele publicații mă voi axa pe manipularea mediului de lucru, pe posibilitățile pe care Kubuntu le pune la dispoziția utilizatorilor săi.